Steven Sharp Nelson – The Cello Song – Bach is back (with 7 more cellos) The Piano Guys
Nu descuraja!
Cu toţii avem momente, în viaţă, în care ne luptăm din răsputeri să facem faţă situaţiilor, să rămânem în picioare, să păstrăm în noi bucuria şi încrederea neatinse. Lupta e acerbă, trebuie dusă continuu, susţinut, altfel… orice moment care vădeşte lipsă de atenţie poate să ne aducă în punctul de a dezerta, de a claca, de a renunţa.
Cu siguranţa luptele sunt pentru unii mai grele şi pentru alţii mai uşoare. Oricum, fiecare avem o măsura a noastră de a purta lupte, poveri. N-aş vrea să se înţeleagă că mă plâng de vreo situaţie anume, de vreo luptă, dar nici că viaţa mea e lipsită de inadvertenţe. Vreau, de fapt, să ajung la un punct foarte important: acela al „contribuţiei celorlalţi”. Cu alte cuvinte, la influenţa celor din jurul nostru.
Uneori facem faţă cu brio luptelor şi obstacolelor de zi cu zi şi mergem înainte cu fruntea sus, dar ne dăm seama că de unde sau când ne aşteptăm mai puţin apare câte o persoană care ne descurajează (poate chiar având o intenţie bună). Tendinţa oamenilor este să creadă că aceleaşi principii se aplică tuturor, că adevărurile lor sunt general valabile, că toţi trec prin
aceleaşi situaţii şi că inevitabil se va ajunge la eşec sau, cel puţin, în acelaşi punct în care au ajuns şi ei, cândva. Şi fie direct fie voalat ni se atrage atenţia că nu luptăm suficient de bine, că nu vom rezista, că greşim, că nu ştim sau nu realizăm anumite pericole sau anumite întorsături pe care le pot lua unele situaţii.
Recunosc că am trecut de foarte multe ori prin momente când am făcut eforturi susţinute să fiu puternică, să fiu plină de bucurie, să ţin fruntea sus şi am fost afectată de reacţiile unor oameni din jur. Şi mi-am dat seama cât de greu este să lupt şi cât de uşor mă pot descuraja de la o jumătate de cuvânt, din cauza unei reacţii sau păreri mai mult sau mai puţin veridice.
În aceeaşi măsură, cred că trebuie să plecăm urechea la sugestiile şi sfaturile celor din jur. Totuşi cred că fiecare vorbă trebuie să o cântarim pe cântarul propriu, cu măsura noastră şi deciziile pe care le luăm să fie ale noastre. Nu consider că alţii ar trebui să decidă pentru noi şi, de asemenea, nimeni nu poate să estimeze de ce suntem în stare, cum vom reacţiona, cum vom parcurge anumite porţiuni de drum.
Astăzi aleg să îmi analizez relațiile cu cei din jur ca nu cumva să mă număr și eu printre cei care au obicceiul de a descuraja, de a dărâma. Pe de altă parte mă întreb dacă nu cumva și lipsa încurajărilor s-ar putea traduce tot prin descurajare.
Când ne bazăm pe puterea și promisiunile lui Dumnezeu, cred că orice obstacol poate fi depășit, orice luptă poate fi dusă până la capăt… cu fruntea sus. Totuși, ne-ar fi mai ușor dacă n-ar fi și persoane care să ne descurajeze și să ne tragă în jos, nu-i așa?
Așadar nu (mă/vă/îi) descurajaţi!
Becky Kelley – Where’s the Line to See Jesus
Sidewalk Prophets – The Words I Would Say
Gary Chapman din nou la Bookfest
Curtea Veche Publishing lansează vineri, 27 mai, la Romexpo, Salonul Internaţional al Cărţii Bookfest 2011, în prezenţa autorului, “Cele cinci limbaje ale iubirii. Ediţia pentru bărbaţi. Cum să-i arăţi partenerei că eşti implicat trup şi suflet în relaţie” de Gary Chapman.
Volumul a fost tradus în aproape 40 de limbi şi vândut în peste 2 milioane şi jumătate de exemplare, după ce a ocupat numărul 1 în topul New York Times.
Cartea este o versiune adăugită a celebrei cărţi “Cele cinci limbaje ale iubirii”, scrisă de acelaşi autor.
Citeşte articolul complet despre Bookfest 2011 pe www.gandul.info
Ce poţi face cu 3 cuie?
Când am văzut pentru prima dată îmaginea aceasta la una dintre prietenele mele, mărturisesc că am rămas înmărmurită. A fost mai mult decât o imagine despre care să spun că e interesantă, că e realizată bine. Mi s-a imprimat pe retina sufletului aşa de puternic încât zilele acestea imaginea mi-a tot revenit în minte. Şi m-am întrebat: ce poţi face cu 3 cuie? Poţi să repari o uşă sau un sertar, le poţi bate într-un gard, poţi face o groază de lucruri cu ele. Dar cine s-ar fi gândit că trei cuie pot ţintui pe cruce un om? Dumnezeu nu a avut nevoie decât de 3 cuie şi de inima lui Hristos deschisă, plină de dragoste, de pasiune pentru oameni ca să restabilească legătura dintre noi şi El!
Alte 3 „cuie”, 3 pietre de aducere aminte îţi stau în faţă: 1. eşti iubit, 2. eşti iertat, 3. eşti aşteptat să alegi să fii cu adevărat fericit! Ce vei face cu aceste „cuie”? Le vei bate în scândura nepăsării, a amânării sau le vei lăsa să pătrundă în adâncul conştiinţei şi inimii? Le vei lăsa să-ţi schimbe viaţa sau şi de data aceasta vei merge mai departe fără să le iei în seamă? Cele 3 cuie care l-au răstignit pe Hristos ar trebui să-ţi amintească de faptul că El a fost gata să plătească preţul pentru tine. El S-a lăsat bătut în cuie ca tu să poţi fi fericit! Şi asta nu e puţin lucru, pentru că nu vorbim de fericiri second hand, nu vorbim de fericiri de suprafaţă,superficiale, ci de una autentică, veşnică, incomparabilă, necondiţionată. E puţin lucru asta?
Ia un cui şi încearcă să-l apeşi uşor în mână. Doare, nu-i aşa? Şi nici măcar n-a rămas o urmă. Dar gândeşte-te că lui Hristos cele 3 cuie i-au zdrobit mâinile şi picioarele şi că durerea asta n-a fost totul. Mai puternice decât cele 3 cuie au fost păcatele noastre; mult mai adânci, mult, infinit mai dureroase… Şi noi ne jucăm de-a viaţa, ne jucăm de-a amânatul, de-a oamenii mari?
Dumnezeu a renunţat la slava Lui, S-a lăsat răstignit pentru ca eu şi tu să ne bucurăm de veşnicie! Ce-ar fi să punem mâna acum pe cele trei cuie şi să fim gata să luăm o hotărâre pentru viaţa noastră? Ce-ar fi să renunţăm la mândria, la aroganţa noastră? Ce-ar fi să recunoaştem că Dumnezeu lipseşte din viaţa noastră? Ce-ar fi să lăsăm ca povestea cuielor să aibă un alt final? Care e finalul poveştii cuielor tale?
Citeşte!
Ultimele sporovăieli