Sidewalk Prophets – The Words I Would Say: Be Strong!

 

Ispitele… la cântar!

Nu-mi spune că nu-ţi place să vorbeşti despre ispite. Fii liniştit, nu te voi întreba care au fost ultimele ispite cu care te-ai confruntat în ultima vreme. Însă cu riscul de a crea puţină confuzie, îţi dau o veste: ispitele sunt bune, cu atât mai mult când ştii şi vrei să iei atitudine în faţa lor. Cu siguranţă voi adăuga un „trebuie” şi aceasta pentru că în faţa oricărei ispite chiar trebuie să luăm atitudine. De ce sunt bune ispitele? Pentru că ne amintesc că cineva se luptă pentru noi (şi anume satan). Dacă nu se întâmplă nimic în viaţa noastră, toate sunt „bune şi frumoase” atunci – cu siguranţă – ar trebui să ne punem un mare semn de întrebare. Satan nu se lasă decât atunci când suntem „ai lui”. Nu ştiu dacă vă înspăimântă sau nu gândul, însă eu una, privind din perspectiva asta, prefer ispitele. Şi ca să mă fac şi mai bine înţeleasă, pentru că lucrurile pot fi înţelese foarte greşit dacă nu citiţi cu toată atenţia, ispitele nu sunt păcat. Nici nu au cum să fie păcat. Păcat este că cedăm sau că nu luăm atitudine, să ignorăm ispitele. Mai grav este atunci când le privim doar cu coada ochiului şi spunem că nu e mare lucru şi vom depăşi situaţia. Dar ispitele apar în toate domeniile vieţii, sub tot felul de forme. Ispită este şi acel moment în care sună ceasul, ţi-ai propus să te trezeşti la 7 pentru că ai foarte multe lucruri de făcut în acea zi, dar îţi spui ori că e prea dulce somnul ori că eşti prea obosit. Cu riscul de a fi poate prea dură, cred că sunt două variante: ori suntem leneşi ori nu suntem bine organizaţi… şi nu ne-am administrat bine timpul astfel încât să ne fi odihnit suficient. Şi una şi cealaltă sunt păcat. Partea bună este că putem să privim aceste momente cu toată seriozitatea şi, în loc să ne lăsăm descurajaţi, putem lua atitudine. Atitudinea – de fiecare dată – face diferenţa! Să nu uităm nici că ispitele, din orice domeniu al vieţii ar fi, le afectează şi pe celelalte!

Aşadar, ispitele la cântar! Cât sunt de grele, cât apasă pe umerii noştri şi cât de periculoase sunt?! Am să mă opresc puţin pe marginea acestui aspect. Ispitele sunt „bune” în sensul că ne amintesc că cineva se luptă pentru noi şi pentru că astfel ne este verificată credinţa. Putem folosi această parte bună pentru a excela în domeniul spiritual (să ne mărim credinţă, să ne bazăm mereu pe puterea lui Dumnezeu, atenţi la fiecare pas pe care îl facem, ştiind că satan nu trebuie ignorat, că poate fi mai puternic decât credem; până la urmă, dacă vrei să câştigi o luptă trebuie, mai întâi să-ţi cunoşti adversarul). Dar să nu uităm nicio clipă că ISPITELE SUNT PERICULOASE. Asta ar trebui să ne ţină mereu în gardă. Ispitele nu sunt uşoare, ignorabile şi nici n-am spus că sunt după puterile noastre. Nici Dumnezeu nu are pretenţia să le facem faţă singuri, însă atunci când cerem în mod constant ajutorul, călăuzirea, protecţia şi puterea Lui, vom fi biruitori. Dacă sunt periculoase, nu ne vom juca niciodată cu ispitele. Le vom trata întotdeauna cu seriozitate şi, având în minte gândul că ispitele sunt periculoase, vom acţiona. În faţa ispitelor e foarte important să acţionăm, nu să reacţionăm. Când acţionăm, când primul pas este să fim cu garda pusă şi să depistăm ispitele care ar putea să apară, fiind gata să luptăm, pe poziţie, sunt mult mai mici şansele să pierdem lupta, dar când reacţionăm într-un moment în care eram „relaxaţi”, vulnerabili, cu „sabia în teacă şi teaca lăsată undeva… uitată”, avem toate şansele să eşuăm.

 

THERE IS NONE LIKE YOU

 

Cum Îl vede Napoleon pe Hristos

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: să-L privim pe Hristos prin ochii lui Napoleon. El mărturisea:

Cunosc oameni; şi vă spun că Isus Hristos nu este doar un om. Numai o minte superficială poate vedea vreo asemănare între Hristos şi întemeietorii de imperii sau zeii altor religii. Această asemănare NU există însă… În Persoana lui Hristos, totul mă uimeşte. Spiritul Său mă înfioară, iar voinţa Sa mă pune în încurcătură. Între El şi orice altă persoană din istorie nu există nici un termen de comparaţie. El este într-adevăr o Fiinţă unică. Ideile şi sentimentele Lui, adevărul pe care El l-a vestit, modul Său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare umană şi nici prin simpla natură a lucrurilor…

Cu cât mă apropii mai mult de El şi cu cât Îl cercetez mai atent, cu atât mai mult imaginea Lui mă depăşeşte, ea rămâne măreaţă, de o splendoare copleşitoare. Religia Sa este o revelaţie a unei inteligenţe ce nu poate fi umană… Nimeni nu poate găsi undeva o imitaţie a exemplului vieţii Sale… Caut în zadar să găsesc în istorie ceva să fie asemenea Persoanei lui Isus Hristos şi Evangheliei Lui. Nici istoria, nici umanitatea, nici epocile sau natura nu îmi pot oferi ceva cu care să-L pot compara sau explica. În El, totul este extraordinar.

 

Dani Ilie la Suceava

Dani Ilie vine la Suceava duminică, 26 septembrie, la biserica Diakonia (sala de conferinţe a Hotelului Continental).

Îl puteţi asculta în cadrul programului bisericii, cu începere de la ora 10.00.

La finalul întâlnirii pot fi achiziţionate cele două albume semnate de Dani Ilie (şi literatură creştină).

Mai multe informaţii despre interpret găsiţi pe pagina personală: http://www.daniilie.bro.ro/index.html

 

ANTONIO VIVALDI – Toamna – “Anotimpurile”

 

Despre… culori

Se spune că fiecare zi are o poveste a ei. Şi toate gândurile noastre se adună laolată undeva, la asfinţitul soarelui şi depănăm povestea. Oameni, zâmbete, lacrimi, flori sau depărtare… sunt cuvintele care schiţează cadrul poveştii noastre. Dar zilele trec, poveştile se adună undeva, în sipetul sufletului… şi continuăm să trăim în iureşul vremii. Anotimpurile se învârt în jurul nostru şi, de cele mai multe ori orbecăim în căutările noastre după transcendent, căutări după fericire ori după o viaţă mai bună. Ne furişăm parcă printre ani şi abia când mai adunăm câte unul în pumnii noştri de ţărână, ne întrebăm „când a trecut… timpul?”. Şi-uite-aşa ne-am trezit cu frunzele toamnei pe umeri fără să ştim de ce, când şi cum, zgribuliţi de frig şi parcă neştiind de ce totul, în jur, foşneşte. E… toamnă!

Deşi e toamnă de ceva vreme, până acum soarele a continuat să ne înşele lăsându-ne să credem că încă…e vară. Însă vara a trecut de mult aşa că… te salut cu gânduri de toamnă, dorindu-mi să-ţi strecor în suflet măcar o picătură din frumuseţea ei, a toamnei.

M-a înspăimântat întotdeauna gândul că aş putea trăi fără să-mi pese, fără să preţuiesc fiecare zi, fără să ţes o nouă poveste plină de farmec şi nici pe departe una banală, obişnuită. M-ar înspăimântat gândul că aş putea trăi fără să mă gândesc la Cel care a țesut întreaga poveste a acestei lumi. Şi totuşi… de multe ori chiar aşa trăim.

Toamna aduce cu sine frigul, desfrunzeşte copacii şi am da să spunem că ne face mai trişti. Însă Dumnezeu, când a creat pământul, când a dat viaţă ideii anotimpurilor, nici pe departe nu s-a gândit că ele, anotimpurile, ar avea menirea de a ne întrista chipurile ci, mai cu seamă, toate minunăţiile ei, ale toamnei, aveau să fie create tocmai pentru a ne minuna privirile, pentru a ne încânta inima şi pentru a ne face să zâmbim. Toamna nu este anotimpul tristeţii, ci este anotimpul frumuseţii, al culorilor şi-al bucuriei.

Eu, în fiecare toamnă, nu pot să nu mă minunez de frumuseţea lui Dumnezeu. Când văd frumuseţea culorilor toamnei, parfumul florilor, prospeţimea aerului… sufletul meu îngenunchează înaintea marelui Creator şi nu pot să nu mulţumesc pentru minunile de lângă mine, minuni create pentru mine, pentru tine…