Sunt… fata cu creioanele

Unul dintre numele mele este fata cu creioanele, asta pentru că obişnuiam să-i ofer creioane uneia dintre cele mai dragi prietene ale mele care, împreună cu tatăl ei, avea o întreagă colecţie. Zilele trecute am primit câteva creioane şi o agendă pe a cărei copertă erau desenate. M-au podidit lacrimile la gândul că tatăl prietenei mele nu mai este în viaţă şi nu mi se mai spune fata cu creioanele, dar eu am rămas aceeaşi. Însă gândurile mele nu s-au oprit aici. Linii, puncte, cercuri… Care este conturul vieţii mele, care este conturul vieţii tale? Cum arată schiţa vieţii mele, cum arată schiţa vieţii tale? Care este următoarea linie care se conturează în viaţa ta? Şi, cel mai important lucru, m-am întrebat în mâna cui se află creionul vieţii mele? Adesea suntem gata să punem mâna pe linie, pe echer, pe compas şi facem măsurătorile pe care le considerăm necesare. Ne închipuim cam cum ar trebui să arate şi ne dăm la schiţat… nimic altceva decât conturul vieţii noastre.

 

Aşa sunt eu…

În general evit sa vorbesc despre mine. Prefer să fiu asemenea unei ţestoase şi să mă ascund în carapace de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre mine. Însă, de data asta vă voi lăsa să mă cunoaşteţi… aşa cum sunt. Cred că unul dintre motivele care m-au determinat să-i iubesc pe oameni aşa cum sunt au fost cuvintele maicii Tereza: “Dacă stai să-i judeci pe oameni… nu mai ai timp să-i iubeşti“. Şi, primul gând care mi-a venit în minte a fost, schimbând ordinea cuvintelor, acela că… dacă stai să-i iubeşti pe oameni, nu mai ai timp să-i judeci. Recunosc că sunt circumstanţe în care mi se pare foarte greu să îi iubesc pe cei din jurul meu, cu atât mai mult când lucrurile nu stau aşa cum mi-aş dori; şi cred că e valabil pentru toţi. Important este să alegem să învăţăm să iubim pur şi simplu, într-un mod necondiţionat. Dragostea adevărată aşa este! Ea nu pune condiţii!