RSS

Monthly Archives: November 2013

Scrisoare deschisă

Pentru o perioadă am lipsit din lumea virtuală, însă absenţa mi-e motivată, cel puţin din punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că voi nu sunteţi importanţi, dar înseamnă că a fost decizia cea mai potrivită şi corectă. Dar, partea bună a fost că aşa am putut să văd ce însemn pentru unii dintre voi, şi aici mă refer la cititorii mei fideli. M-am bucurat aşa de mult de mailurile, mesajele şi telefoanele prin care mi-aţi spus că îmi simţiţi lipsa… Asta m-a pus o dată în plus pe gânduri.

Poate că unii (cei care nu mă cunoaşteţi) vă întrebaţi de ce scriu. Sincer, adesea aş prefera mai degrabă să petrec timpul citind o carte bună decât scriind, însă am înţeles (şi aici au avut un rol foarte important mentorii şi persoanele cu influenţă şi autoritate din viaţa mea) că trebuie să-mi fac partea mea, să fiu de folos atât cât mă pricep, în măsura în care s-a investit în mine, atât cât mă ţine plapuma, în ideea că nu am experienţa de-o viaţă a unor scriitori de 50-70… de ani. Deci nu scriu cu pretenţia că am o experienţă vastă, că sunt mai deşteaptă ca voi sau că am vreun merit. Dimpotrivă, sper să mă percepeţi aşa cum sunt eu: cu neajunsurile, minusurile şi limitările mele, iar Dumnezeu cu compensaţiile.

Deci, dacă este vorba de vreun merit, acelea nu-mi aparţin! Lui I se cuvin toate laudele! Într-o anume privinţă semăn cu Moise (şi-aici mă refer la bâlbâielile mele, şi cele… la propriu şi cele la figurat). Dar eu vin cu disponibilitatea mea, după principiul cui i se iartă mult, iubeşte mult!

Aşa că spun „PREZENT!” şi sper să găsiţi de bine, de folos, de interes şi de bun augur cele ce veţi citi pe paginile de internet pe unde mă perind! Vă mulţumesc pentru creditul pe care mi-l daţi! Mă onorează, dar asta nu înseamnă că voi face rabat de la ceea ce ştiu şi cred despre mine. Read the rest of this entry »

Advertisements
 
2 Comments

Posted by on November 20, 2013 in Se întâmplă!

 

Mă declar dependentă… de agende!

$T2eC16VHJIQE9qUHtHIrBP+!G3HCr!~~60_12Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu una am o întreagă colecţie de agende şi nu pot să ies din casă fără să am una în geantă, pentru că întotdeauna am câte ceva de notat. Cele mai multe – evident – le-am primit cadou (prietenii dragi ştiu că după prima iubire, cărţile, în acest plan, sunt agendele), dar trebuie să recunosc că, de multe ori, nu am rezistat să îmi dau până şi ultimele economii pe o agendă deosebită…
Îmi place să trasncriu pasaje din Scriptură sau din cărţile care pun o cărămidă la zidirea forului meu interior, nu mai vorbim de notiţe din predici sau de la evenimente de calitate, menite să fie un plus la devenirea mea şi la dezvoltarea mea personală.
Le recitesc peste ani şi mă bucur să redescopăr adevăruri valoroase care mi-au fost de mare folos, promisiuni împlinite şi „pietre de aducere aminte” a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi pentru cei din jur.
M-am făcut vulnerabilă să „vă povestesc” despre una dintre pasiunile mele şi asta pentru că şi eu am „prins gustul” ca răspuns la provocările venite din partea altora, în adolescenţa mea.
Aşa că, data viitoare când intri într-o librărie sau faci o comandă pe net, întreabă-te ce-ar fi dacă ai încerca să foloseşti în mod creativ o agendă… Şi, bineînţeles, foloseşte această manieră de a face o bucurie cuiva drag!
O recomandare dintre cele personalizate pe anul viitor, dar care pot fi folosite încă de azi, în nuanţe şi tonuri care mai de care mai atractive:
http://suceavaevanghelica.files.wordpress.com/2013/11/agenda-2014.jpg?w=640&h=444

 
1 Comment

Posted by on November 18, 2013 in Exerciţiu de imaginaţie!