RSS

Monthly Archives: April 2014

Filă de jurnal primăvăratic

„Îmi doresc ca primăvara care-ţi bate la uşă să-ţi aparţină… şi toate dorinţele tale să ţi se-mplinească!”

Aşa a sunat una dintre primele urări la început de primăvară. Mai mult decât atât, aş vrea să simt că renasc în palmele Tale, Doamne, să simt că fiecare încheietură a minţii mele, a sufletului meu… renaşte sub aripile Tale!

Aş vrea ca-n primăvara aceasta să Te admir mai mult decât de obicei şi odată cu întreaga natură să-mi simt întreaga fiinţă înnoită pentru Tine!

Aş vrea să ascult iarba cum creşte, să miros parfumul florilor şi-al copacilor, aş vrea să îmi fac timp să admir rândunelele venind din marea lor călătorie.

Primăvara aceasta aş vrea să învăţ să-Ţi cânt cu întreaga natură şi, totodată, să învăţ să tac privind la farmecul ei, al primăverii, la frumuseţea ei fără egal şi, mai mult, privind la frumuseţea Ta desăvârşită. Primăvara aceasta…. vreau să mă apropii mai mult de Tine, Doamne! Dă putere acestor gânduri ale mele!

Asta era în inima mea acum patru ani, într-o zi ca aceasta, un fel de prefaţă a primăverii. Cele mai multe dintre gânduri sunt aceleaşi şi acum, poate chiar mai puternice, aşteptările şi mai mari, la fel şi provocările care-mi stau înainte. Nu e minunat să avem aşa un Dumnezeu? Nu e minunat să ne bucurăm de o nouă primăvară a sufletului?

Să învăţăm de la ea, primăvara, să prindem curajul ca, în ciuda tuturor zăpezilor, care ne înconjoară, să ieşim la iveală, să aducem frumuseţe, să aducem parfum în lumea în care trăim, să aducem primăvara în inimi!

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on April 15, 2014 in Şevalet

 

Să-ţi doreşti să fii vulnerabil? II

Când vine vorba de vulnerabilitate, un alt lucru pe care adesea îl scăpăm din vedere este faptul că nu ştim graniţa, momentul în care să ne oprim din a vorbi despre noi înşine. E important şi bine ca oamenii din jur să ne cunoască, însă anumite adâncimi ale sufletului nostru trebuie să rămână ascunse. Unele sunt doar între noi şi Dumnezeu. Atât. Poate că cineva ar spune că a nu lăsa cunoscute unele părţi ale noastre înseamnă făţărnicie, dar cred că proverbul ”să ne spălăm rufele în familie” explică foarte bine de ce unele lucruri e mai bine să rămână nespuse. Altfel vom fi înţeleşi greşit, judecaţi, etichetaţi în mod eronat.

Pe de altă parte, unii oameni trebuie să vadă că suntem gata să ne deschidem, trebuie să-i lăsăm să ne cunoască şi faptul că riscăm să devenim vulnerabili, cel puţin până la un punct, îi uimeşte, îi încurajează, îi determină să fie altfel decât sunt de obicei şi, mai mult, interesant este că această vulnerabilitate a noastră poate stârni şi chiar întări încrederea celorlalţi. Să nu uităm însă de echilibrul care se cere. Oamenii vor cunoaşte întotdeauna despre noi atât cât îi lăsăm să ne cunoască. Unii au nevoie să ştie mai multe, alţii trebuie să ştie mai puţine. Aşadar, a fi vulnerabil (ce-i drept… până la un anumit punct) poate fi chiar un lucru bun.vulnerability

Dar ce facem atunci când cei din preajmă sunt vulnerabili, atacabili? Punem mâna pe spadă şi atacăm? Profităm sau aşteptăm ca lupta să fie egală? Oare nu cumva ne place să câştigăm unele bătălii tocmai de dragul gloriei? Oare nu oamenii sunt mai importanţi decât orice victorie? A-i răni doar pentru că ştim că sunt uşor de rănit nu este nici pe departe un lucru nobil, demn de apreciere. Cu cât sunt mai vulnerabili, cu atât ar trebui să ne apropiem mai mult de ei, să-i protejăm, să fim gata să stăm ca scut în faţa lor. Abia acum putem vorbi de faţa adevărata a curajului! Ăsta da curaj: să te aşezi în faţa oamenilor, să fii scut pentru ei. Chiar şi pentru duşmani! Read the rest of this entry »

 
2 Comments

Posted by on April 15, 2014 in Ceaşca vieţii

 

Să-ţi doreşti să fii vulnerabil? I

O secundă. De atât e nevoie să lăsăm scutul jos şi cursul poveştii se schimbă. Devenim vulnerabili şi asta e rana care doare mai mult decât toate rănile pe care le-am avut sau le avem: să ne simţim vulnerabili.

Poate că unii simt deja usturimea sării presărate de acest cuvânt pe rana deschisă, poate că alţii se simt de neînvins şi chiar zâmbesc atunci când aud de vulnerabilitate. Oricum ar fi, subiectul a fost deja deschis şi a-l acoperi cu marama nepăsării nu face decât să înrăutăţească situaţia.

Deşi nu-mi plac furtunile, aleg să stau sub văpaia norilor şi, având certitudinea că după ce va trece furtuna vom putea vedea soarele, te invit aici, lângă mine, în leagănul timpului, să povestim despre aceste momente usturătoare din viaţa noastră, dar pe care le putem evita pe viitor, asta dacă vom reuşi să înţelegem acest capitol care picură tonuri gri pe şevaletul vieţii noastre.

Adesea oamenii se îngrămădesc să spună că sunt puternici, că au încredere în ei înşişi, că se pot baza pe ei şi pot face faţă oricărei situaţii. Uneori m-am înghesuit şi eu printre ei fără să mă gândesc prea mult la faptul că e posibil ca atunci când ne simţim mai puternici să fim mai vulnerabili. Şi nu mândria este regula căderilor noastre, ci faptul că nu suntem cu ochii în patru la… amănunte. Da, e posibil să devenim vulnerabili tocmai pentru că ne mândrim cu cine suntem, cu ce avem sau ce ştim ori putem să devenim vulnerabili din încăpăţânarea noastră de a crede că suntem infailibili, că nu ne scapă nici un amănunt şi că suntem suficient de puternici… Read the rest of this entry »

 
1 Comment

Posted by on April 10, 2014 in Ceaşca vieţii