RSS

Eu cu cine votez?

08 Nov

votePolitica nu s-a lipit de mine și nici eu de ea. Și dacă nu mă pricep, nu mă pricep și gata. Mi-s făcută pentru altele decât într-ale politicii, am alte afinități și nu mă plâng că nu pot tine un discurs politic. Vasăzică nu mă arunc în a-mi da cu părerea, în a da pronosticuri sau în a flutura argumentații sofisticate și persuasive.

Lumea joacă zaruri și așteaptă cu sufletul la gură schimbarea care va să vină în scurt timp. Presa vuiește, reflectoarele sunt pe scena politică, se numără voturi și mulți se întreabă ce va fi. Vom fi afectați, vor fi consecințe? Alții se îngrijorează „pe bună dreptate” – zic ei.

Dar mai mult decât interesul față de cine câștigă și cine pierde prezidențialele în State… ar trebui să ne restârnim interesul pentru Cel care conduce întreg universul și Care are totul în control. Toate pivotează în jurul degetului Lui, toate așteaptă să primească directiva supremă.

Unul promite ziduri care să înconjoare statele cele unite, altul promite poduri de legătură. Însă știm prea bine câte promisiuni mai rămân în picioare după ziua votului și cât de greu este să construiești ceva (fie ele ziduri sau poduri).
math-doodlesScenarii trumpiene sau clintoniene cu iz de apocalipsă își poate face oricine, dar nu asta ar trebui să ne sperie… ci mai speriați ar trebui să fim de ce suntem capabili atunci când îl scoatem din ecuația vieții pe Dumnezeu.
 

Mă tem că suntem mai afectați de propriile decizii și păcate decât de viitorul președinte al Americii și de istoria care stă să se scrie!  Din păcate suntem atât de bulversați de tot ce înseamnă „viața în zilele noastre” încât uităm să mai privim cu seriozitate și la cum trăim.

Fructific acest moment pentru a-mi aminti că nu trebuie să îmi fie frică de oameni, ci – în schimb – cea mai bună alegere ar fi să redescopăr și să înțeleg mai adânc decât oricând frica de Dumnezeu, Stăpânul universului. Să mă gândesc la Dumnezeu cu bucurie, dar cu reverență, cu sfială, cu teamă, oferindu-I autoritatea pe care ar trebui să o aibă în viața noastră, a celor care ne mândrim că suntem creștini!

Să-L readucem pe Dumnezeu în ecuația vieții noastre, oferindu-i mai mult decât „votul”… oferindu-I locul, respectul și încrederea care I se cuvin!

 

Advertisements
 
1 Comment

Posted by on November 8, 2016 in Ceaşca vieţii

 

One response to “Eu cu cine votez?

  1. ANCA

    November 8, 2016 at 11:49 pm

    BINE SPUS SI NU E GREU DE FACUT.TREBUIE DOAR VOINTA SI HOTARARE NEANTARZIATA.MULTUMIM PT.ARTICOL.CAT DESPRE AMERICA SI UNIVERS IN GENERAL NU AR TREBUI SA NE FACEM GRIJI STIIND CA LA CARMA LOR ESTE DUMNEZEU.

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: