RSS

Category Archives: C'est moi!

Despre mine… aşa cum sunt şi aşa cum încerc să devin…

Scrisul între dor şi lene

Scrisul intre dor si leneÎmi amintesc de momente din viaţă, când fie mâna… fie gândurile… păreau de neoprit. Îmi amintesc de ore petrecute în şir…  de momente când scriam pe nerăsuflate şi când, dacă-aş fi putut, aş fi scris cum ambele mâini. Dar „valurile” acelea au trecut. Acum, până nu de mult, nici urmă de barcă, de vâsle… doar înconjurată de ţărmul uscat…

Adesea mi-am îmaginat inima în fel şi chip… şi nu doar o dată mi s-a părut că inima are formă de călimară în care ne înmuiem pana sufletului… şi doar aşa ajungem să punem pe hârtie gândurile, doar aşa dăm naştere lumii cuvintelor.

Însă, în iureşul acestei lumi, adesea am ajuns să văd cerneala uscată pe vârful peniţei mele, iar eu – fie parcă rămasă fără cuvinte fie păstrându-le doar pentru mine, în vistieria sufletului. M-am privit în ochi şi am descoperit că nu mai aveam vreme pentru aşteptările celor din jur, ci am preferat să aleg iar şi iar… timp pentru mine! Priorităţile, planurile şi activităţile mele nu mai cuprindeau şi scrisul… nici de dragul celor din jur, nici chiar de dorul scrisului care, pentru mulţi dintre cei cu astfel de afinităţi, poate deveni arzător şi dureros.

Aşa că  mi-am propus o autoanaliză… iar când am tras linia, am dedus că… sunt leneşă, că îmi ţin ascunse şi stăvilite abilităţile scriitoriceşti, că nu sunt gata să ofer încurajări şi cuvinte frumoase, resurse de putere şi curaj, o altă perspectivă asupra vieţii sau oportunitatea de a trece prin filtrul personal experienţe de viaţă (mai mult sau mai puţin însemnate). Şi, bineînşeles că n-am fost tare mândră de mine să mă văd aşa cum sunt, din moment ce credeam că iubesc, că preţuiesc oamenii şi că aş face orice pentru ei!

Pe de altă parte dorul de scris, de împărtăşit… părea să devină tot mai stringent… devenind ca un ecou care răsuna în contratimp cu planurile mele. Aşa că nu mi-a trebuit mult până când să prind curaj să cer mai mult de la mine… să revin pe cărarea mea şi să fiu gata să ofer din puţinul pe care eu l-am descoperit… Atât de aşteptat totuşi… de unii! Şi-uite-aşa am hotărât să nu mai fiu leneşă, ci să fiu gata să împart cu voi micile sau marile comori pe care le-am descoperit şi le-am ascuns în adâncul fiinţei mele. Dar acum aleg să nu mai tac, ci să împart din „Comoara” mea…

Aleg să nu mai fiu leneşă, ci să (re)devin harnică în a oferi din comorile deja descoperite sau pe care sunt pe cale să le aflu… Vreau să împărtăşesc cu voi tot ce ştiu şi-am învăţat, ce-am descoperit de la alţii (oameni remarcabili de care m-am înconjurat sau pe care i-am cunoscut, oameni din spatele cărţilor pe care le-am citit şi pe care mi le-am asumat). Vreau să fiu la rându-mi o carte deschisă şi să fiu, să devin mai mult, pentru a avea mai mult de oferit!images (17)

Aş vrea să scriu din preaplinul inimii, să împărtăşesc din ceea ce abundă în sufletul meu şi să inspir bucurie, curaj, tărie, cer şi, dincolo de cuvintele mele să poată fi zărit Cel care este  în centrul vieţii mele!

Tot ce îmi rămâne este să mă încred în El că îmi va ajuta să mă responsabilizez, să mă hărnicesc, să mă dedic şi rededic scrisului şi oamenilor şi să devin ceea ce se aşteaptă să fiu… pe măsura a ceea ce a investit în mine şi pe măsura harului Său.

Doamne, ajută! Doamne, dă-mi izbândă!

 

Advertisements
 
1 Comment

Posted by on March 7, 2014 in C'est moi!, Ceaşca vieţii

 

Leproşii din viaţa mea

coe_amber_1206281303Astăzi fiind Ziua mondială de luptă împotriva leprei… nu pot să nu-mi amintesc de prima carte care m-a străpuns până în adâncul fiinţei mele, ajutând la înţelegerea unor mari adevăruri în mintea mea legate de ce înseamnă această boală cruntă, lepra. E vorba de cartea „Darul durerii”, scrisă în tandem de Philip Yancey şi dr. Paul Brand. Să priveşti boala prin ochii unui medic cu condei, înseamnă să-i percepi valenţele şi să ajungi să înţelegi că durerea se defineşte în alţi termeni. După ce pricepi cât de uşor se sfărâmă trupul cuprins de lepră, dai de veste că durere nu e pedeapsă lăsate de Dumnezeul căruia îi place să ne chinuie, ci durerea este semnalul pe care îl transmite o „reţea sofisticată de fibre nervoase care protejează o fiinţă umană sănătoasă”, cum spune dr. Paul Brand. Cu alte cuvinte se trage semnalul de alarmă că se întâmplă ceva nefiresc în organismul nostru şi acesta este primul pas în a descoperi alte simptome şi astfel de a preveni sau trata o boală anume.

Bolnavii de lepră, pentru că nu simt durerea, îşi pierd cu uşurinţă în special extremităţile corpului şi, pentru ei, nu este cale de întoarcere. Dar am băgat de seamă că am multe de învăţat despre leproşi….

Mi-a trecut fulgerător prin minte gândul că adesea ne purtăm cu cei din jur ca şi când ar fi nişte leproşi, ba chiar mândria, neruşinarea şi îndrăzneala noastră, mână în mână, merg până într‑acolo încât am vrea ca, atunci când le ieşim în cale, să strige pentru a ne avertiza: Sunt necurat! Sunt necurat!, aşa cum odinioară trebuiau să strige leproşii de care oamenii de rând se apropiau. De-atâtea ori ne credem mai buni, cu inimile mai curate şi mai pline de dragoste şi cunoaştere, fără să realizăm că poate suntem mai acoperiţi de bube ca alţii ori că nici măcar nu ne mai doare atunci când păcătuim… aşa cum leproşii nu mai simt durerea… atât de preţioasă, dacă e să o percepem din această perspectivă.

În cazul unui om sănătos din punct de vedere spiritual, această „reţea sofisticată de fibre nervoase” ar trebui să ne semnaleze că suntem pe punctul de a greşi, dar totodată să ne avertizeze că suntem capabili să ţinem piept oricărei ispite şi că păcatul ar trebui să ne doară la fel de mult cum Îl doare pe Dumnezeu atunci când priveşte la noi, atunci când luăm viaţa în derâdere, ca pe o joacă…

M-a fascinat mereu un lucru: întâmplările de pe paginile Scripturii care vorbesc despre vindecările făcute de Domnul Isus se leagă, toate, de o dorinţă: aceea de a fi vindecat.  Dar mai este un aspect care m-a pus în încurcătură uneori: vâzându-L pe Isus care îi întreabă pe cei bolnavi: „vrei să te faci sănătos?” Şi nu este vorba de o întrebare retorică, pentru că cere voinţă şi credinţă din partea celor care trebuie să răspundă.

shine jesus shineAşa că aleg să-L las pe Cristos să-mi pună şi mie întrebarea asta, care răsună peste veacuri:  „vrei să te faci sănătoasă?” Şi aleg să răspund smerită şi atinsă: Doamne, vreau sa mă vindec de neiubire, vreau să fiu sănătoasă şi să-i privesc pe cei pe care îi vedeam până nu demult ca nişte leproşi… ca oameni buni de iubit, vrednici de iubit şi de dorit. Şi Te rog să Te ocupi de bubele şi rănile mele, de hâzenia păcatului din viaţa mea… de care numai Tu poţi să mă scapi şi să mă vindeci! Învaţă-mă Tu cum să îi iubesc pe cei din jur… să mă ating de ei cu drag şi cu dragoste… aşa cum Te-ai atins şi Tu de leprosul de care nu se atingea nimeni… şi pe care l-ai şi vindecat!

Şi pentru că şi Chipul Tău, în mine, a fost atât de desfigurat de lepra păcatului meu… Te rog să mă ierţi şi să mă ajuţi să Te prezint lumii aşa cum eşti: frumos, strălucitor, plin de slavă şi lumină.

Vreau, Doamne, nu lepra să strălucească în viaţa mea, ci TU! NUMAI TU!

 
Leave a comment

Posted by on January 30, 2014 in C'est moi!

 

Sunt… fata cu creioanele

Unul dintre numele mele este fata cu creioanele, asta pentru că obişnuiam să-i ofer creioane uneia dintre cele mai dragi prietene ale mele care, împreună cu tatăl ei, avea o întreagă colecţie. Zilele trecute am primit câteva creioane şi o agendă pe a cărei copertă erau desenate. M-au podidit lacrimile la gândul că tatăl prietenei mele nu mai este în viaţă şi nu mi se mai spune fata cu creioanele, dar eu am rămas aceeaşi. Însă gândurile mele nu s-au oprit aici. Linii, puncte, cercuri… Care este conturul vieţii mele, care este conturul vieţii tale? Cum arată schiţa vieţii mele, cum arată schiţa vieţii tale? Care este următoarea linie care se conturează în viaţa ta? Şi, cel mai important lucru, m-am întrebat în mâna cui se află creionul vieţii mele? Adesea suntem gata să punem mâna pe linie, pe echer, pe compas şi facem măsurătorile pe care le considerăm necesare. Ne închipuim cam cum ar trebui să arate şi ne dăm la schiţat… nimic altceva decât conturul vieţii noastre.

Read the rest of this entry »

 
4 Comments

Posted by on January 8, 2010 in C'est moi!

 

Tags: , , , ,

Aşa sunt eu…

În general evit sa vorbesc despre mine. Prefer să fiu asemenea unei ţestoase şi să mă ascund în carapace de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre mine. Însă, de data asta vă voi lăsa să mă cunoaşteţi… aşa cum sunt. Cred că unul dintre motivele care m-au determinat să-i iubesc pe oameni aşa cum sunt au fost cuvintele maicii Tereza: “Dacă stai să-i judeci pe oameni… nu mai ai timp să-i iubeşti“. Şi, primul gând care mi-a venit în minte a fost, schimbând ordinea cuvintelor, acela că… dacă stai să-i iubeşti pe oameni, nu mai ai timp să-i judeci. Recunosc că sunt circumstanţe în care mi se pare foarte greu să îi iubesc pe cei din jurul meu, cu atât mai mult când lucrurile nu stau aşa cum mi-aş dori; şi cred că e valabil pentru toţi. Important este să alegem să învăţăm să iubim pur şi simplu, într-un mod necondiţionat. Dragostea adevărată aşa este! Ea nu pune condiţii!

Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by on January 2, 2010 in C'est moi!