RSS

Category Archives: Portret de carte

…ca la Carte!

Pentru că sunt o iubitoare de carte, evident că mi-a plăcut foarte mult sintagma „ca la carte”, încă de când am auzit-o pentru prima oară. Dar… ultima dată când m-am dus cu gândul la sintagma cu pricina mi-a venit în minte „construcţia” A trăi ca la Carte! Nu e nicio urmă de îndoială că este vorba de o Carte ca nicio altă carte… din toate bibliotecile lumii. Una care le întrece pe toate, singura care ne poate da sens vieţii şi, deopotrivă, ne arată sensul spre cer!

M-a întrebat adesea cum trăim… şi-am descoperit o lungă listă de influenţe care determină sensul vieţii pe care „am ales” să o trăim. Din păcate, uneori alţii decid pentru noi şi asta ne pune într-o postură foarte dezavantajoasă. Totuşi, atunci când avem mână liberă, cred că ar trebui să ne trasăm singuri felul în care vrem să ne arate viaţa. Şi, pentru că nu suntem experţi într-ale vieţii, Cartea care ne învaţă arta de a trăi şi de a muri deopotrivă, ne este la îndemână… şi anume Biblia. Nu trebuie să ne înspăimânte, nu trebuie să ne stârnească suspiciuni, ci mai degraba interes. Nicio altă carte nu a fost tipărită în atâtea exemplare, nu a fost citită în atâtea limbi şi nu a avut aşa un Autor, acelaşi care şi-a pus semnătura pe întreaga creaţie, întreg universul! Nicio altă carte nu a fost atât de actuală, atât de cuprinzătoare, care să dezvăluie cele mai însemnate adevăruri. Singura fără de care nu putem trăi o viaţă la înălţimea aşteptărilor lui Dumnezeu!

 

Doar că… ce nu ştiu mulţi despre această carte… este că nu doar se citeşte, ci se şi trăieşte sau, mai ales, se trăieşte ori… se doreşte a fi trăită! Read the rest of this entry »

Advertisements
 

Sf. Augustin, Confesiuni

O, Doamne, abisul conştiinţei umane este gol şi dezvăluit privirilor tale! Ce ar mai putea oare rămâne în mine ascuns de tine, chiar dacă nu m-aş mărturisi ţie? Mai degrabă pe tine te ascund de mine însumi decât aş putea eu să mă ascund de tine. Acum însă, când geamătul meu stă mărturie cât de silă îmi este de mine însumi, tu eşti acela care străluceşte pentru mine, care mă bucuri, acela care eşti iubit şi dorit de mine până într-acolo încât să nu-mi fie ruşine de mine, să mă resping pe mine însumi pentru a te îmbrăţişa pe tine, să nu vreau să fiu pe placul fie al meu, fie al tău, decât în numele tău.

În faţa ta, Doamne, stau dezvelit, aşa cum sunt. Şi în ce scop mă mărturisesc ţie, am spus-o deja. Şi mă mărturisesc nu prin cuvinte şi strigăte trupeşti, ci prin cuvintele inimii şi prin strigarea gândirii mele, pe care urechea ta o poate înţelege. Când sunt păcătos, a mă mărturisi către tine nu înseamnă altceva decât să-mi fie silă de mine; când sunt însă bun, atunci mărturisirea nu înseamnă altceva decât să nu-mi însuşesc eu acest merit, fiindcă tu, Doamne, îl binecuvântezi pe cel drept, dar mai înainte de asta tu îl îndreptezi pe păcătos. Mărturisirea mea, Dumnezeul meu, pe care o fac înaintea privirilor tale, se petrece, aşadar, deopotrivă şi în tăcere, şi în linişte; căci, deşi glasul meu tace, inima mea strigă! Tot ceea ce spun bine oamenilor tu ai auzit înainte în inima mea, iar tot ceea ce tu auzi în inima mea tu mi-ai spus mai înainte.

Sf. Augustin, Confesiuni

Despre puterea confesiunilor adresate lui Dumnezeu

 
Leave a comment

Posted by on January 22, 2010 in Portret de carte