Posted in Ceaşca vieţii

Trăieşte-ţi viaţa mai presus de viaţă!

De obicei, rolul unei parapante este acela de a te ajuta să zbori, de a te ridica pe înălţimi şi de a te privilegia cu minunăţia lucrurilor pe care le poţi vedea. Nu poţi să zbori fără o parapantă, iar după ce reuşeşti să capeţi una, e nevoie de o perioadă de antrenament, o pregătire pentru ceea ce urmează să experimentezi deasupra pământului. Şi te aşezi în seletă, un aşa-zis „fotoliu zburător”, care urmează să se ridice la înălţime. Nu e aşa de uşor să zbori pe cât pare şi, dacă ne mai amintim şi de aripile lui Icar, am face bine să ţinem cont de regulile zborului. Şi de ce aceasta? Pentru că dacă ne vom apuca să zburăm fără să avem habar cum se face, fără să ştim să alegem locul şi timpul potrivit, e posibil ca actul nostru să fie ca şi cum ne-am semna condamnarea la moarte.

Deci, după antrenamente, după asumarea riscurilor şi toate pregătirile necesare puse bine la punct, te poţi bucura de ceea ce înseamnă frumuseţe. Te desprinzi de pământ şi începi să pluteşti deasupra tuturor lucrurilor. Cu cât te înalţi mai sus, cu atât toate lucrurile par mai mici. Kilometrii se transformă în metri, iar metrii în centimetri. Totul se micşorează şi, ce e mai fascinant este că acolo sus uiţi de toate. Te bucuri de frumuseţe, de lumină, de linişte. Respiri aer curat şi parcă te desprinzi de lume, de tot ce te înconjura cu câteva minute în urmă. Timpul se dilată şi parcă totul prinde conturul pe care-l doreşti. Cu multă dibăcie mânuieşti suspantele şi te îndrepţi spre ţinta aleasă. Şi cu cât te înalţi mai mult, pari să te dezveleşti de hainele pe care le-ai îmbrăcat cu sau fără voie, haine precum monotonie, durere, teamă, dezamăgire.

Totul e altfel acolo. E o altă lume pe care o descoperi şi care pare să ţi se destăinuie. Totul este straniu, dar şi magic în acelaşi timp. Necunoscutul, de mână cu grandoarea, fac deopotrivă, fără îndoială, ca momentele de zbor să fie inegalate. Frumuseţea abundă, aerul mai proaspăt, iar viaţa pare să aibă alt gust. Păşeşti parcă dincolo de timp, într-o altă realitate. Însă ce e trist este că, în cele din urmă, trebuie să cobori din nou pe pământ. Să te rupi din nou de acea lume ţesută printre norii cerului şi să îmbrăţişezi vechea lume. Acum câteva clipe păreai să fi aţipit pe o imensă pernă de un albastru deschis, iar acum ecoul realităţii crunte răsună: „Trezeşte-te!” Continue reading “Trăieşte-ţi viaţa mai presus de viaţă!”

Posted in Fireşte!

Mai mult decât perfect

Nu-i aşa că-ţi mai aduci aminte de timpurile verbale? Perfect simplu…. Perfect compus… Mai mult ca perfect? Of… şi cât ne mai chinuiam printre buchii să le înţelegem rostul… Dar ce-ar fi să ne jucăm puţin cu niscaiva cuvinte?

Parcă o văd şi acum pe domana prfesoară scriind pe tabla proaspăt ştearsă: „Perfect simplu”. Nu-i aşa că-ţi aminteşti şi tu? Hai, aşază-te lângă mine, în banca asta scrijelită de noi şi de… vreme. Ce poate fi Perfect? Simplu… Cel care a creat o lume perfectă. E adevărat, o astfel de lume perfectă… nu poate exista decât cel mult în noi sau dincolo de pământ şi de nori, de noi. Acest PERFECTcompus din atâtea lucruri perfecte mă face să mă gândesc la atâtea imperfecţiuni ale mele. Şi totuşi, aşa imperfectă cum sunt… am toate şansele să păşesc într-o zi în acea lume… perfectă.

Este oare Dumnzeu perfect? Oare Lui nu-i scapă nimic? Oare El nu face nicio greşeala? M-am întrebat de nenumărate ori… Şi ştii ce cred? Nu, nu cred că Dumnezeu e perfect! Eu cred că Dumnezeu e mai mult ca (decât) perfect! Aceasta este natura Lui, nu poate să fie altfel. Nu poate să greşescă, nu poate să falimenteze, nu poate să rămână neavând dragoste pentru noi!

Da, Dumnezeu e mai mult decât perfect! Oare aceasta n-ar trebui să ne determine să tindem spre perfecţiune? Într-adevăr, Dumnezeu nu ne cere perfecţiune, dar ne cere excelenţă! Atunci, excelenţă să fie! Continue reading “Mai mult decât perfect”