Primul gând care mi-a venit în minte auzind de sintagma „respect pentru viaţă” a fost că, din momentul în care Dumnezeu ne-a oferit viaţa, a făcut-o cu o aşteptare: aceea de a ne preţui şi respecta viaţa… Ceea ce poartă în substrat invitaţia de a face din fiecare zi un timp pe care să-l petrecem cu onoare şi recunoştinţă, când pe genunchi, când cu privirile aţintite spre cer, însă întotdeauna cu fruntea sus, gândindu-ne că nu ne-am făcut de ruşine Creatorul.
Respect pentru viaţă se mai poate traduce prin „aleg să trăiesc o altfel de viaţă, mi-o asum şi sunt gata să dau tot ce e mai bun din mine pentru ca, la sfârşitul fiecărei zile, să pot spune: nu am trăit în zadar.” Şi asta înseamnă că viaţa noastră este valoroasă în măsura în care avem ceva de oferit, când atragem în jurul nostru şi alţi oameni care văd ceva… deosebit, diferit, în noi.
Şi respect pentru viaţă… mai înseamnă să trăieşti pe măsura puterilor Creatorului şi nu prin propriile puteri. Parcă de prea multe ori am auzit scuza că nu putem avea o altfel de viaţă… dar asta e „valabil” doar dacă acesta este reperul nostru: propriile puteri. Dar noi am fost creaţi pentru mult mai mult. Am spus-o şi am s-o repet ori de câte ori voi avea ocazia (pentru că şi eu am învăţat de la alţii acest principiu măreţ), avem la dispoziţia noastră în fiecare zi, în fiecare moment… aceeaşi putere care L-a înviat pe Domnul Isus din morţi… Prin această Putere suntem chemaţi să trăim o viaţă veritabilă, o „viaţă de cer, nu o viaţă de pământ”, cum spunea chiar ieri unul dintre oamenii pe care eu îi admir foarte mult, şi de la care am (avut) multe de învăţat, prezbiterul Codruţ Ciubotari.
Respect pentru viaţă… înseamnă şi să urmezi un vis dumnezeiesc, adică cel pe care Dumnezeu l-a intenţionat pentru tine şi nu… un vis banal, ceva la îndemâna oricui. Suntem chemaţi să trăim o viaţă reflectată de Dumnezeu, una plină de semnificaţie, de onoare şi, în acelaşi timp, o viaţă onorată de cei din preajmă.
Aş da să mai scriu, dar… mă gândesc să mă opresc o clipă şi să meditez la ceea ce tocmai am scris… Sunt nişte adevăruri care mă obligă la rectificări, ajustări şi îmbunătăţiri… în ceea ce priveşte propria viaţă… Aşa că aleg să tac acum şi să meditez mai mult la mine, aşa cum aş vrea şi ar trebui să fiu… dacă, într-adevăr îmi respect viaţa!
cămara sufletului 