Stâlpi de rezistenţă

Nu la întâmplare am postat zilele trecute una dintre rugăciunile lui Aiden Wilson Tozer, o rugăciune potrivită pentru vremurile în care trăim, vremuri în care vocile oamenilor sunt mai stridente decât vocea lui Dumnezeu. Se vorbeşte la nesfârşit despre criză, despre măsurile mult prea aspre date de politicieni pentru a scoate ţara din impas. Noi îi ascultăm pe ei, pe specialişti, pe cei care se pregătesc de greve. Şi ne dăm şi noi cu părerea, îi ostoim pe cei greşiţi şi, dacă ne-ar sta în putere, am da orice să putem face noi dreptate. Şi în tot acest tumult, în acest vacarm ne este greu să mai auzim vocea lui Dumnezeu, Cel care spune: “Voi staţi liniştiţi! Sunteţi ai mei! Eu vă port de grijă!” Însă această asigurare pe care ne-o dă Dumnezeu trece pe lângă urechile nostre asurzite de refrenul crizei.

Suntem creştini? Pentru noi lucrurile ar trebui să fie altfel! Ar trebui să fim stâlpi de rezistenţă când tot acest cutremur al vremurilor loveşte în plin în oamenii din jurul nostru. Nu suntem chemaţi să fim fricoşi, să plângem de teamă că nu vom avea ce mânca sau că nu vom rezista. Ba vom rezista prin puterea pe care o primim de la Dumnezeu.

Am spus-o şi-am s-o repet mereu, pentru că şi mie mi-a fost de folos când mi s-a amintit asta: aceeaşi putere pe care Dumnezeu a folosit-o ca să-L învieze din morţi pe Isus, aceeaşi putere ne este pusă la dispoziţie astăzi ca să fim stâlpi de rezistenţă, turnuri de scăpare în aceste vremuri în care nu criza, ci Dumnezeu ar trebui să vorbească prin noi, prin Cuvântul Lui.

Te încurajez ca astăzi să-ţi ridici privirile de pe circumstanţele în care te afli şi să priveşti la Dumnezeu. Lasă ca glasul Lui să fie mai puternic decât orice glas al acestei lumi.

Azi e ziua cea mai potrivită să fii puternic, să înveţi se te bazezi pe Dumnezeu, să-L crezi pe cuvânt atunci când îţi spune că este în control, că eşti sub privirile Sale! Suntem chemaţi să trăim prin credinţă. Chiar şi în vremuri de criză!

My Life is in Your Hands- Coral True Vine

Think about!

Doamne, învaţă-mă să ascult.

Vremurile sunt gălăgioase, iar urechile mele sunt obosite

de miile de sunete stridente care le asaltează încontinuu.

Dă-mi duhul băieţelului Samuel care Ţi-a spus:

„Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”. Lasă-mă să te aud vorbind în inima mea.

Lasă-mă să mă obişnuiesc cu sunetul glasului Tău,

pentru ca timbrul lui să-mi fie cunoscut

atunci când zgomotele pământului se vor stinge

şi singurul sunet care se va mai auzi va fi

muzica glasului Tău care-mi vorbeşte.

Amin

Aiden Wilson Tozer

With You All Things Are Possible – Mark Willard

Graduarea noastră

Zilele trecute mai mulţi studenţi au fost la cursul festiv îmbrăcaţi în robe şi cu tichii pe cap. Cu emoţii, cu păreri de rău… dar şi gata de zbor spre o nouă etapă a vieţii, au intonat cântecul Gaudeamus… Un eveniment important prin care am trecut toţi sau urmează să trecem. Dar, până la urmă, şi ziua cursului festiv trece şi apar alte evenimente în viaţa noastră.

Şi ne întrebăm… până la urmă care o fi cel mai important eveniment din viaţa noastră? Cred că cel mai important moment este momentul gradurării noastre în şcoala lui Hristos, graduare care va avea loc nu în aula unei universităţi, ci în sala mare a cerului! Acolo nu vor străluci robele noastre, ci trupurile de slavă, nu tichiile vor fi cele puse pe cap, ci cununile promise. Dar până la graduare, viaţa devine o sumă de examene, de lecţii pe care le primim, de momente care să ne formeze şi să ne modeleze. Aşa că fiecare „examen cu o dificultate ridicată” nu ar trebui să ne sperie, ci să ne motiveze având în vedere momentul pe care poate iniţial l-am numi final, dar care, de fapt, este momentul unui nou început: momentul graduării.

Pe băncile şcolii lui Hristos lucrurile sunt altfel, cunoaşterea (lui Dumnezeu şi a vieţii) devine fascinantă şi suntem cu totul absorbiţi de studiul Scripturii. Şi când mă gândesc la momentul final, la ziua cursului festiv, adică la momentul în care Marele nostru Învăţător, ne va încununa şi ne va aduce în faţa Celei mai Minunate Fiinţe din univers: Dumnezeu!

COMPLETELY

Protagonistul zilei: soarele

Îmi închipui că astăzi toată lumea vorbeşte despre soare. Au trecut prea multe zile în care soarele nu şi-a făcut deloc simţită prezenţa. Au fost atâtea zile de ploi, atâtea zile în care nu s a vorbit decât despre ape care inundă case, terenuri, localităţi întregi. Am rămas încremeniţi în faţa apelor atât de puternice… mai puternice decât noi.

Mă întreb dacă am aruncat o privire dincolo de ape, dacă ne-am gândit la întristarea lui Dumnezeu, la motivul pentru care a îngăduit ca apele să-şi spună cuvântul şi mă mai întreb de cât timp avem nevoie ca să uităm tot ce s-a întâmplat în zilele acestea. Probabil cei mai afectaţi vor uita cel mai greu, dar şi noi, cei care doar am fost înspăimântaţi de ce s-a întâmplat în jurul nostru, am face bine să păstrăm vie, în minte, amintirea evenimentelor din zilele trecute. Dacă am încercat să ne punem în postura celor care şi-au pierdut casele, toată agoniseala, cred că am fost suficient de bine scuturaţi ca să nu mai amânăm o autoanaliză, o autoevaluare. Sunt atâtea lucruri care ar trebui să intre într-un proces de schimbare, de transformare… Sunt aşa de puţine trăsăturile lui Dumnezeu imprimate în noi…

Evenimentele din aceste zile nu s-au ridicat la nivelul celor din anii trecuţi, când am avut de-a face cu un potop veritabil, însă cred că de data aceasta Dumnezeu a fost blând cu noi, poate prea blând comparativ cu ce merităm uneori… Şi ca dovadă… protagonistul zilei: soarele, de lumina căruia parcă ne bucurăm astăzi mai mult decât niciodată, străluceşte. Cerul e destul de senin. Acum… după atâţia nori negri… ne amintim să privim soarele şi rămânem uimiţi – de data aceasta – de frumuseţea lui, a cerului. Doamne, ştiu că dincolo de apele acestea a fost întristarea Ta.