Posted in Exerciţiu de imaginaţie!

O altfel de binecuvântare… de nuntă

Unul dintre cele mai frumoase cuvinte despre care am putea vorbi într-o astfel de împrejurare este cuvântul dragoste, mai cu semă ştiind că ea, dragostea, Îl defineşte pe Dumnezeu (pentru că ştim, nu-i aşa, că Dumnezeu este dragoste).

Privind la cei doi, Loredana şi Cornel, ştiind cât de mult iubesc ei muntele, vă propun un exerciţiu de imaginaţie pentru a afla, împreună, ce au în comun muntele şi dragostea.

Ce-i drept, nu oricine poate urca pe munte, până pe cele mai înalte piscuri; nu toţi au făcut drumeţii şi-au escaladat munţii cei mai înalţi, însă cei mai mulţi dintre noi am rămas uimiţi, cu răsuflarea tăiată, când am văzut imagini cu munţi – unii acoperiţi de zăpadă, alţii acoperiţi de verdeaţă până pe cele mai înalte vârfuri. Dar nu e tot una să priveşti o vedere sau o fotografie cu a fi pe marginea unui vârf înalt, după ce ai urcat câteva ore bune şi cât vezi cu ochii splendoarea naturii şi a Creatorului ei pare să te copleşească. Măreţia, grangoarea, frumuseţea care se întinde în jurul tău atunci când eşti pe vârful muntelui… nu poate fi egalată doar cu ceea ce vezi la poalele lui. Dar, pentru a te bucura de toate acestea, trebuie să prinzi curaj, să te echipezi, să-ţi iei ajutorul potrivit la drum. Astăzi şi cei doi pornesc în marea călătorie a vieţii lor. Dumnezeu le-a umplut inimile de dragoste şi, ce uşurare şi bucurie să ştim că asta îi va ţine împreună, aproape unul de celălalt… pentru totdeauna.

Şi, deopotrivă, ce uşurare ştiind că dragostea acoperă totul, crede totul. S‑au pregătit cât de bine-au putut şi-o vor face şi de-acum încolo. Au învăţat de la oameni demni de urmat ce trebuie să preţuiască în această călătorie a vieţii şi au ales să-ţi fie sprijin, ajutor, încurajare… Şi, ca orice călătorie bine pusă la punct au ales drept hartă şi busolă deopotrivă, Scriptura. Asta îi va ţine pe traseul corect şi vor ajunge acolo unde şi-au propus. Sunt deja o echipă unită, dar de-acum vor fi şi mai uniţi: mai aproape unul de celălalt pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Continue reading “O altfel de binecuvântare… de nuntă”