Viaţa este o luptă acerbă pe care o purtăm fie cu cei din jur, fie cu Dumnezeu, fie cu noi înşine. Însă, oricare ar fi ea, lupta, de multe ori ne lasă fără putere, fără vlagă şi parcă am da să spunem că nu suntem în stare de nimic. Dar lupta… vrem s-o ducem şi nu ne lăsăm cu una cu două.
Şi, aşa vlăguiţi cum suntem, ne ridicăm din nou, punem mâna pe arme de tot felul şi dăm să luptăm. Şi pierdem şi azi, am pierdut şi ieri, vom pierde şi mâine, dar tot nu ne lăsăm.
Ne luptăm cu cei din jur, gândindu-ne că am avea ceva de câştigat dacă ne impunem punctul de vedere, dacă ne spunem şi noi părerile; credem că ar conta. Dar nu, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Lupta rămâne luptă… şi nu lasă în urmă decât morţi sau măcar răniţi. Şi rănile dor, ne dor mai mult decât ne-am aştepta. Şi suntem dezamăgiţi, pentru că lupta noastră nu a fost pe măsura aşteptărilor.
Ne mai luptăm şi cu Dumnezeu, ca şi cum puterile noastre ar fi pe măsura puterilor Lui, ca şi cum am avea vreo fărâmă de şansă în faţa Lui. Suntem mereu cârtitori, îi cerem mereu să ne facă aşa şi pe dincolo, de parcă ar fi la dispoziţia noastră. Şi suntem dezamăgiţi de Dumnezeu.
cămara sufletului 