RSS

Monthly Archives: February 2012

Phillips, Craig & Dean – I Want to be Just Like You

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on February 13, 2012 in Cutia muzicală

 

Cu cine semeni?

Ți s-a întâmplat vreodată să fii confundat? Mie da, ba chiar de mai multe ori. În primul rând am fost confundată cu sora mea, pentru că semănăm foarte bine. Și la serviciu mi s-a întâmplat să fiu confundată – cel puțin la telefon – cu una dintre colege. De curând chiar și pe stradă  am întâlnit un astfel de episod. Tuturor ni se întâmplă, nu-i așa?!

Până la urmă nu e mare lucru să confunzi sau să fii confundat de cineva. Și totuși poate fi… mare lucru!

M-am gândit foarte mult, în ultima vreme, la schimbările pe care trebuie să le fac în viața mea și am întețit focul dorinței de a deveni asemenea lui Cristos. Aveam nevoie de modul de gândire și de viață al lui Cristos pentru a ști cum să trăim, așa că El a fost gata să lase totul pentru a veni pe pământ, de dragul nostru.

Unii ar spune că e imposibil să trăim asemenea lui Cristos, că e mult peste puterile noastre. Dar cine spune că trebuie să ne bazăm pe puterile noastre? Cred că a venit timpul să uităm de noi și să ne amintim de Dumnezeul pe care îl avem. Este oare ceva imposibil pentru El?

Dar până unde trebuie să meargă acest proces al schimbării, până unde ar fi de-ajuns? Sau cât de mult am putea ajunge să semănăm cu Cristos? Până la urmă suntem oameni și poate ar trebui să fie o diferență între noi și El. Și, oricum, nimeni nu ar putea să trăiască așa cum a trăit Cristos – s-ar grăbi mulți să spună.

O întrebare mai corectă ar fi cât de mult sunt dispus să mă las transformat, cât de mult doresc o viață asemănătoare cu cea a lui Cristos? La ce sunt dispus să renunț? Și, dacă privim așa lucrurile, vom vedea că asemănarea noastră cu Hristos ar deveni tot mai vizibilă.

Și vă propun un nou exercițiu de imaginație: ce credeți că s-ar întâmpla dacă am fi dispuși să renunțăm la noi înșine, dacă ne-am lăsa transformați și schimbați atât de mult de Cristos, dacă înainte de orice ne-am dori voia Lui și o asemănare tot mai mare, am putea ajunge – spus în mod plastic – să fim confundați cu Cristos? Or cel puțin… cei din jur să ajungă să spună despre noi: dacă Isus ar fi trăit pe pământ în 2012 … cam așa ar fi arătat, așa s-ar fi purtat, așa ar fi trăit…

Deși pare aproape imposibil, putem să ne dorim și să facem tot ce ne stă în putință să trăim într-un mod asemănător lui Critos. Și chiar dacă nu vom fi confundați cu El, cel puțin să-i facem pe cei din jur să se gândească la El și să vadă dincolo de cuvintele, faptele și atitudinile noastre dorința de a fi și de a trăi asemenea lui Cristos.

Mărturisesc că m-au frapat unele sondaje prin care era punctat faptul că tot mai mulți oameni, în zilele noastre, cred că dacă Isus ar fi trăit în aceste vremuri, ar fi ceva mai îngăduitor în privința anumitor păcate. Rămân cu impresia că tindem să-L transformăm pe Cristos în funcție de valorile noastre, vrem să-L cobrâm la nivelul nostru… dar uităm că la Dumnezeu păcatul a rămas păcat și sfințenia sfințenie. Încercăm să-L facem pe Cristos asemenea nouă (de parcă am putea să facem asta) în loc să luptăm și să perseverăm în a deveni noi… tot mai mult asemenea Lui.

Așadar schimbare, schimbare și iar schimbare, până când vom semăna tot mai mult cu Cristos!

 
1 Comment

Posted by on February 13, 2012 in Exerciţiu de imaginaţie!

 

He Knows My Name by Maranatha Singers

 
Leave a comment

Posted by on February 8, 2012 in Cutia muzicală

 

Cum mă numesc?

De curând am primit o sculptură de lemn pe care scrie “FAITH” şi dedesubt “What is impossible with men is possible with God (Luke 18:27)

De felul meu sunt o „agăţătoare”, în sensul că trebuie să mă agăţ mereu de câte ceva care să mă ţină puternică. Spus în alte cuvinte, am nevoie mereu de câte un „colac de salvare” care are diferite forme, nume sau sunete, dar toate au acelaşi scop: să-mi dea putere, forţa să lupt, să îndur, să iert, să trec cu vederea, să iubesc.

Şi poate lecţia cea mai puternică în această perioadă a vieţii mele este tocmai lecţia credinţei.

Îmi amintesc de o discuţie din adolescenţă. Tema era cuvinte şi nume din limba engleză care ne plac în mod deosebit. Ei bine, pe vremea aceea îmi plăceau foarte mult numele: Joy, Hope, Serenity şi Faith. Cu siguranţa, traduse în limba română nu sună la fel. Cum să te numeşti Bucurie/Fericire, Speranţă, Seninătate sau Credinţă?! Dar mie îmi plăceau foarte mult cum sunau acele nume în limba engleză şi chiar mi se păreau potrivite şi interesante (acele nume) pentru persoane care trăiesc peste hotare. Dincolo de acel joc copilăresc acum, privind dintr-un cu totul alt unghi, am încercat să mă întreb ce-ar însemna, de fapt, să ne numim astfel sau, cu alte cuvinte, să avem o credinţă atât de puternică încât viaţa să ne fie caracterizată de ea, de credinţa pe care o avem în Dumnezeu. Să trăim atât de frumos, până într-acolo încât să strălucească bucuria, seninătatea şi încrederea pe care o avem în Dumnezeu şi, chiar mai mult, El să strălucească în şi prin noi!

Realizez cât de uşor ne întristăm, cât de uşor ne descurajăm şi ne lăsăm influenţaţi de semeni ori de ce se întâmplă în jurul nostru. O credinţă proaspătă, dar crescândă ne va schimba viaţa şi modul de a percepe anumite aspecte ale vieţii.

Dacă am primi nume în funcţie de anumite trăsături ale caracterului nostru, de stările şi de atitudinile pe care le alegem, cum ne-am numi?

Mai cu seamă în copilărie, când cineva era prins că minte, de exemplu, toţi îl strigau „mincinosul”. Ce s-ar întâmpla acum dacă am fi numiţi după un astfel de criteriu?! Să nu ne mai numim Roxana, Ioana, Dorin, Robert sau orice alt nume, ci să fim numiţi: supărăcioasa, bârfitoarea, criticul, judecătorul, neiertătoarea şi aşa mai departe… şi, pe de altă parte, cum ar fi dacă am purta acele nume: Joy, Hope, Serenity sau Faith adică Bucurie/Fericire, Speranţă, Seninătate sau Credinţă pentru că asta ar vedea în noi, mereu, semenii?

Cu siguranţă, felul în care ne privesc cei din jur atârnă de „ochelarii” pe care îi poartă. Dacă vă amintiţi, într-un alt context pomeneam de spusele lui Anaïs Nin: „Nu vedem lucrurile aşa cum sunt, ci cum suntem noi”. Cu alte cuvinte îi vedem pe oameni în funcţie de metehnele noastre. Suntem răutăcioşi şi vânători de greşeli, vom vedea doar minusurile şi neajunsurile celorlalţi. Suntem plini de bunătate, căutăm mai întâi plusurile şi părţile bune (dar încercăm să fim de folos şi în privinţa părţilor mai puţin bune, însă pornind de la o inimă plină de dragoste). Totuşi, oricum ar fi oamenii, dacă mereu şi mereu ne vor vedea plini de bucurie şi entuziasm, alegând să trăim prin credinţă, fără să ne îngrijorăm, dacă vor vedea pe chipul nostru seninătate indiferent de circumstanţe, e imposibil ca la un moment dat să nu se întrebe ce stă dincolo de seninul chipului, de bucuria şi încrederea debordantă. De fapt, întrebarea corectă e: Cine stă in spatele seninului feţei, a bucuriei şi încrederii?!

Dar dacă vor vedea doar tristeţe, descurajare, plâns şi văicăreală, răutate, bârfă, amărăciune şi tot aşa mai departe, ce vor spune despre Dumnezeul nostru? Sau vor descoperi pe Altcineva care ne conduce viaţa?!

Eu una nu vreau să mă numesc nici tristeţe, nici descurajare, nici răutate. Prefer Joy/Bucurie, Faith/Credinţă ş.a.m.d.

Dar asta presupune mult de muncit, mult de luptat. Aşa că la muncă! La luptă! Şi… pe genunchi! Să fim ceea ce suntem chemaţi să fim!

Tu… cum te numeşti?