Posted in Ceaşca vieţii

Primul gând

Noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. Efeseni 2:10 (NTR)

De multe ori mă întreb care ar trebui să fie rugăciunea mea, primele mele cuvinte pe care să le rostesc în zorii fiecărei zile. Cu siguranţă ar trebui să I se adreseze lui Dumnezeu sau, cel puţin, să fie cu referire la El.

Însă tot felul de gânduri se îmbulzesc în mintea noastră încă de la prima geană de lumină… şi-uite-aşa  ajungem răvăşiţi de noianul de îngrijorări, gânduri negative şi temeri, chiar înainte de a începe ziua, de la primele ore ale dimineţii.

Şi nu ne mai mirăm că suntem epuizaţi peste zi, poate mânioşi sau frustraţi, depăşiţi de situaţii. Asta se întâmplă când primele gânduri nu ne leagă de Dumnezeu.

Dar gândul cu care vreau să încep ziua de astăzi este acesta:

Doamne, Te rog să-mi descoperi care sunt acele fapte bune pe care le-ai pregătit pentru mine înainte să fi fost. Care sunt lucrurile pe care vrei să le fac astăzi? Şi dacă nu voi avea suficientă putere să fac aceste fapte bune, te rog să îmi dai Tu forţa de a alege binele.

Şi dacă mă aşteaptă momente dificile, în care Tu vei îngădui să sufăr, Te rog să-mi dai suficientă putere încât să mă ridic deasupra acelor probleme, să înţeleg ce anume poate schimba în viaţa mea acea suferinţă şi să mă las, în felul acesta, prelucrată. Vreau să cred că planul Tău este perfect şi în ce mă priveşte.

Aminteşte-mi, ca să nu uit niciodată că îmi doreşti binele şi că braţele Tale sunt întotdeauna împrejurul meu, deci sunt protejată, iubită… Cu alte cuvinte îţi pasă şi mă însoţeşti în fiecare moment al vieţii mele, plângi cu mine, râzi şi suferi împreună cu mine! Continue reading “Primul gând”