Astăzi fiind Ziua mondială de luptă împotriva leprei… nu pot să nu-mi amintesc de prima carte care m-a străpuns până în adâncul fiinţei mele, ajutând la înţelegerea unor mari adevăruri în mintea mea legate de ce înseamnă această boală cruntă, lepra. E vorba de cartea „Darul durerii”, scrisă în tandem de Philip Yancey şi dr. Paul Brand. Să priveşti boala prin ochii unui medic cu condei, înseamnă să-i percepi valenţele şi să ajungi să înţelegi că durerea se defineşte în alţi termeni. După ce pricepi cât de uşor se sfărâmă trupul cuprins de lepră, dai de veste că durere nu e pedeapsă lăsate de Dumnezeul căruia îi place să ne chinuie, ci durerea este semnalul pe care îl transmite o „reţea sofisticată de fibre nervoase care protejează o fiinţă umană sănătoasă”, cum spune dr. Paul Brand. Cu alte cuvinte se trage semnalul de alarmă că se întâmplă ceva nefiresc în organismul nostru şi acesta este primul pas în a descoperi alte simptome şi astfel de a preveni sau trata o boală anume.
Bolnavii de lepră, pentru că nu simt durerea, îşi pierd cu uşurinţă în special extremităţile corpului şi, pentru ei, nu este cale de întoarcere. Dar am băgat de seamă că am multe de învăţat despre leproşi….
Mi-a trecut fulgerător prin minte gândul că adesea ne purtăm cu cei din jur ca şi când ar fi nişte leproşi, ba chiar mândria, neruşinarea şi îndrăzneala noastră, mână în mână, merg până într‑acolo încât am vrea ca, atunci când le ieşim în cale, să strige pentru a ne avertiza: „Sunt necurat! Sunt necurat!”, aşa cum odinioară trebuiau să strige leproşii de care oamenii de rând se apropiau. De-atâtea ori ne credem mai buni, cu inimile mai curate şi mai pline de dragoste şi cunoaştere, fără să realizăm că poate suntem mai acoperiţi de bube ca alţii ori că nici măcar nu ne mai doare atunci când păcătuim… aşa cum leproşii nu mai simt durerea… atât de preţioasă, dacă e să o percepem din această perspectivă.
În cazul unui om sănătos din punct de vedere spiritual, această „reţea sofisticată de fibre nervoase” ar trebui să ne semnaleze că suntem pe punctul de a greşi, dar totodată să ne avertizeze că suntem capabili să ţinem piept oricărei ispite şi că păcatul ar trebui să ne doară la fel de mult cum Îl doare pe Dumnezeu atunci când priveşte la noi, atunci când luăm viaţa în derâdere, ca pe o joacă…
M-a fascinat mereu un lucru: întâmplările de pe paginile Scripturii care vorbesc despre vindecările făcute de Domnul Isus se leagă, toate, de o dorinţă: aceea de a fi vindecat. Dar mai este un aspect care m-a pus în încurcătură uneori: vâzându-L pe Isus care îi întreabă pe cei bolnavi: „vrei să te faci sănătos?” Şi nu este vorba de o întrebare retorică, pentru că cere voinţă şi credinţă din partea celor care trebuie să răspundă.
Aşa că aleg să-L las pe Cristos să-mi pună şi mie întrebarea asta, care răsună peste veacuri: „vrei să te faci sănătoasă?” Şi aleg să răspund smerită şi atinsă: Doamne, vreau sa mă vindec de neiubire, vreau să fiu sănătoasă şi să-i privesc pe cei pe care îi vedeam până nu demult ca nişte leproşi… ca oameni buni de iubit, vrednici de iubit şi de dorit. Şi Te rog să Te ocupi de bubele şi rănile mele, de hâzenia păcatului din viaţa mea… de care numai Tu poţi să mă scapi şi să mă vindeci! Învaţă-mă Tu cum să îi iubesc pe cei din jur… să mă ating de ei cu drag şi cu dragoste… aşa cum Te-ai atins şi Tu de leprosul de care nu se atingea nimeni… şi pe care l-ai şi vindecat!
Şi pentru că şi Chipul Tău, în mine, a fost atât de desfigurat de lepra păcatului meu… Te rog să mă ierţi şi să mă ajuţi să Te prezint lumii aşa cum eşti: frumos, strălucitor, plin de slavă şi lumină.
Vreau, Doamne, nu lepra să strălucească în viaţa mea, ci TU! NUMAI TU!
cămara sufletului 